Apelul de proiecte POR aferent Obiectivului Specific 1.2 „Creşterea inovării în companii prin sprijinirea abordărilor multisectoriale rezultate în urma implementării „Inițiativei Regiuni mai puţin dezvoltate” în România – Dezvoltarea unui model conceptual inovativ (Proof-of-Concept), a fost lansat în data de 24.05.2022
Perioada de depunere a cererilor de finanțare: Proiectele se vor transmite exclusiv prin aplicația MYSMIS, în intervalului cuprins între 27.06.2022, ora 12:00:00 și 27.07.2022, ora 12:00:00.
Beneficiarii eligibili sunt societățile sau societățile cooperative care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii).
Vor fi sprijinite IMM-urile care realizează activităţi specifice cu caracter inovativ, având ca scop principal demonstrarea funcţionalităţii şi verificarea unui anumit concept de produs, serviciu sau proces, în domeniile de specializare inteligentă menţionate în Ghid, care poate fi realizat şi introdus pe piaţă, demonstrând parcurgerea etapelor de maturitate tehnologică de la nivelul 3 la nivelul 4 sau 5.
Acest apel de proiecte este de tip non-competitiv, primul venit primul servit, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.
Valoarea finanțării nerambursabile minim: 25.000 euro – maximum de 200.000 de euro, echivalent în lei la cursul de schimb Inforeuro, valabil la data lansării apelului de proiecte.
Valoarea finanţării nerambursabile acordate de minimis se stabileşte în funcţie de ajutoarele de minimis primite în ultimii trei ani financiari/fiscali consecutivi.
Cheltuieli eligibile:
- Cheltuieli cu dotări;
- Cheltuieli cu active necorporale;
- Cheltuieli generate de administrație,
- Cheltuieli pentru consultanță;
- Cheltuieli salariale;
- Cheltuieli de informare, comunicare și publicitate;
- Cheltuieli cu auditul achiziționat de beneficiar pentru proiect;
- Cheltuieli cu servicii.

